vineri, 20 februarie 2009

Ambiţia lui Boloni

Zilele astea a apărut tot mai insistent ideea că într-un viitor destul de apropiat Piţurcă va fi înlocuit de la “cârma” primei reprezentative cu Loţi Boloni, idee susţinută chiar de actualul antrenor al lui Standard, şi care nu a fost negată de mai-marii FRF-ului.

Aşadar, de Piţurcă mulţi s-au săturat (sau mai bine zis ne-am săturat), pentru că deşi ne-a calificat la Euro, a imprimat echipei un joc jalnic cu Olanda şi, mai important, nimeni nu prea vrea un selecţioner implicat în “scandalul Valiza” şi cu probleme cu jocurile de noroc.

Însă Loţi Boloni… “Echipa naţională este sfîntă, merită orice sacrificiu” spune el. Stop. Remember: 2001. România terminase campania de calificare la CM 2002 pe locul 2, în spatele Italiei, cu o echipă în plină reconstrucţie, condusă chiar de Boloni. În ciuda înfrângerilor categorice cu Italia, echipa arăta binişor având în vedere multele nume noi din lot. Urma meciul de baraj cu Slovenia când, brusc, Loţi a plecat. E drept, la bani mai mulţi, la “fotbalul înalt”, la “performanţă”. Păi bun, şi cum era cu sacrificiul, cu patriotismul?



Ce-a urmat ştie toată lumea. Hagi selecţioner pentru barajul cu Slovenia, şi una dintre cele mai dureroase înfrângeri din istoria post-decembristă a naţionalei.

Nota bene: e vorba de acelaşi Boloni care acum puţină vreme a declanşat un alt scandal al declaraţiilor cum că ar fi mai mult maghiar decât român. Pe principiul maieul mi-e mai aproape decât cămaşa, dar tot cămaşa arată mai bine. Nu-i nimic de blamat în asta, tot Boloni recunoştea apoi că e şi cetăţean român şi iubeşte România.

Dragă Loţi, vorbesc în numele meu, dar nu cred că sunt singurul care crede asta. Nu ştiu de ce brusc te-a apucat dorul de naţională, şi nici dacă ai avut vreun alt motiv decât banii pentru care ai plecat în 2001. Cert e că atunci ne-ai lăsat, iertaţi-mi expresia, “cu curu-n baltă”, în loc să duci campania la bun sfârşit. Iar unii dintre noi nu pot uita asta.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu