Dayro, decarul cu jumătate de normă

Cel mai scump transfer din istoria Stelei, golgeterul Aperturei, tânăra stea a Columbiei, marcator împotriva Argentinei, câştigător al Copei Libertadores… Toate acestea se adunau în ianuarie 2008 în CV-ul unu jucător care poposea în Ghencea. Steliştii mai văzuseră jucători aduşi din străinătate, însă nimeni nu mai avusese asemenea recomandări. De unde şi suma plătită: 2 milioane de dolari, cea mai mare din istoria clubului.
Aşteptările erau mari, suporterilor mai că nu le venea să creadă că transferul se realizase, mai ales că alături de Dayro mai veniseră doi jucători cu referinţe foarte bune: Jose “Pepe” Moreno şi Andres Mendoza.

Victorie cu curu’

13 meciuri i-au trebuit Stelei ca să regăsească drumul spre victorie. E drept, mulţi adversari au fost pe măsură: Dinamo, Rapid, Timişoara, Lyon, Bayern…Toate aceste echipe s-au nimerit într-o succesiune aproape imposibilă pentru roş-albaştri, însă accesibilă unei echipe cu pretenţii de a fi de top în România şi respectabilă în Europa.
Titlul sună de-a dreptul grobian, însă caracterizează cel mai bine meciul Stelei cu Unirea Urziceni: militarii au dominat steril jocul şi a obţinut o victorie pe final, beneficiind de “mentalitatea de provinciali” a adversarilor (conform lui Dan Petrescu), de incapacitatea lui Apostol de a finaliza din 3 metri, de “încurajările frenetice” ale suporterilor (”Ciobane pleacă din Ghencea!”, “Sugi p..a Gigi!”) şi în cele din urmă de o deviere cu partea dorsală a corpului a lui Pantelis Kapetanos la şutul (altfel trimis aiurea) lui Ovidiu Petre.

Academia Caţavencu: Votaţi Vergilică!

Alte spoturi asemanatoare:
Tanti Mariţa
Gigi Melody
Perpedos

Genial - Bideu vs. Ciocu’ mic

Priviţi şi vă uimiţi. Au ajuns politicienii să se “înfrunte” la propriu în emisiunile electorale. :)))))



UPDATE: Niciunul nu a fost ales în parlament la alegerile din noiembrie 2008, care au urmat evenimentului relatat.

Unii peste alţii

Stăteam eu deunăzi în staţia RATB aşteptând autobuzul şi văd eu nişte tipe lipind de zor afişe cu un candidat PNL. La un moment dat, se termină afişele şi una pleacă să mai aducă de undeva din apropiere. Imediat, apar un tip şi-o tipă de la PSD şi încep să pună propriile afişe, evident peste cele PNL-iste. Tipa care pusese afişele liberale o sună repede pe cea care plecase după alte afişe: “fată, adu mai multe că au venit ăştia cu PSD-ul”. PSD-iştii pleacă şi tipele de la PNL pun alte afişe peste cele psd-iste.
Dacă n-aţi înţeles nimic, e poate perfect normal. Titlul spune totul, iar o parte din tot acest episod îl aveţi filmat cu mobilul.

Andrea Bocelli & Helene Segara - Vivo per lei

Superbă melodie...

Steaua după Dică

Miercuri, 13 septembrie 2006, o întreagă suflare roş-albastră privea plină de speranţă întoarcerea Stelei în grupele UEFA Champions League, după mulţi ani de aşteptare. În acea seară, Steaua reuşea un meci de senzaţie, şi o expresie intra în legendă: în minutul 79, Dică scăpa singur spre poarta adversă, şi în febra momentului, comentatorul ProTV Costi Mocanu a lansat îndemnul “Du-te Dică!”. S-a dus şi a înscris, iar cu două goluri în acea seară, primul dintr-o lovitură liberă executată magistral, Nicolae Dică contribuia decisiv la victoria cu 4-1 a roş-albaştrilor.

Dică a devenit apoi rapid un nume cunoscut. Mass-media din jurul UEFA, cea care scoate în evidenţă de la fiecare echipă cel puţin câte o vedetă, l-a scos imediat în faţă pe Dică. Goluri spectaculoase, numărul 10, mijlocaş ofensiv sau atacant. Toate calităţile necesare starului. Camerele îl căutau la fiecare meci, pentru a contrabalansa imaginile cu adversari precum Beckham sau Juninho. Preşedintele lui Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, se lansa în complimente la adresa jucătorului, spunând că ar avea oricând loc în echipa sa. Chiar şi comentatorii englezi învăţaseră un nou nume, după ce se chinuiseră să-l pronunţe de două ori cu un an înainte, când Steaua întâlnea pe Middlesborough în semifinalele cupei UEFA.

Şi îndemnul lui Costi Mocanu a prins. “Du-te Dică!” ţipau suporterii pe stadion. Tot aşa ţipau şi puştii din spatele blocului când o lua careva la goană. Şi tot aşa se intitulau destule articole din presă, care îl îndemnau să plece la mai bine. Ofertele păreau să curgă. Se spunea că Mutu se roagă de cei de la Fiorentina să i-l aducă alături pe fostul coleg de la Piteşti. Însă Dică n-a plecat, a rămas la Steaua, şi sezonul următor nu l-a mai prins în aceeaşi formă. Venea însă EURO, iar el, împreună cu Goian şi Rădoi reprezentau jucătorii pe care Steaua îi scotea la înaintare pentru export.

Deşi a jucat în toate meciurile, Dică n-a impresionat. Nici Fiorentina, nici Lyon, nici Benfica n-au venit cu vreo ofertă. Singurul club care s-a gândit la el a fost Catania. Şi de fapt nu clubul, ci Walter Zenga, antrenorul cu care Dică a început să capete importanţă la Steaua. A primit oferta, şi n-a stat pe gânduri. A plecat nu pentru bani, ci pentru şansa de a fi văzut îndeaproape de cluburi mai mari. Poate Udinese, poate Fiorentina.

Şi a mai fost un motiv. Nicolae Dică n-a fost mai niciodată cu adevărat un idol al tribunelor. E adevărat, a contribuit decisiv la titlurile 22 şi 23, precum şi la celelalte performanţe ale echipei din ultima vreme. Însă profilul său nu se potrivea cu cel al numărului 10 dorit de fani. Să ne înţelegem, Dică nu e genul de jucător care să ia mingea, şi fugind cu ea, să-şi transforme adversarii în jaloane. Şi nu e nici predispus la efort, suficient pentru a fi considerat leneş de fani. El e un jucător cerebral, care găseşte mereu cea mai bună soluţie înainte ca oricine altcineva să o gândească. Aşa a reuşit majoritatea paselor sale de gol şi aşa a reuşit să dea goluri precum cele cu Dinamo Kiev la Bucureşti sau cu Middlesborough, tot la Bucureşti.

Plecarea sa a atras după sine o serie întreagă de discuţii şi a împărţit fanii în două tabere. Pe de-o parte, cei care îi mulţumesc pentru performanţe şi se gândesc cu frică la viitor. De cealaltă parte, cei care nu l-au înghiţit mai niciodată, şi care aşteaptă altceva de la joc şi jucători. În orice caz, Dică e doar un jucător. Unul care a spus tot ce a avut de spus în Liga I şi care nu mai avea cu ce să ne surprindă. A venit vremea să vadă dacă jocul său merge şi în fotbalul mai mare. Cât despre Steaua, aceasta “a scăpat” de numărul 10 şi de cel de-al doilea căpitan. Şi de dependenţa de Dică. Acum, e şansa lui Dayro Moreno şi a lui Bogdan Stancu, jucători ce promit o viteză mai mare, un joc mai pe placul fanilor. Vom vedea şi dacă la fel de eficient ca cel al lui Dică.

Politica si liceul

- Articol din 2006 -

Purtam mai demult o discuţie cu tatăl meu privitoare la un format de dezbateri ce nu prea e popularizat prin licee şi, mai mult, întâmpină reticenţă printre conducerile unităţilor de învăţământ. Tata, inginer de meserie, îmi explica teoria sa conform căreia directorii de licee ar vedea prea apropiate temele dezbaterilor de politică, iar ministerul educaţiei ar fi stabilit clar că nu e voie cu politică prin unităţile de învăţmânt.

Bun, deci fără politică. Poate de-aia majoritatea elevilor par cazuţi din plop când sunt întrebaţi despre coaliţia de guvernare sau de doctrinele partidelor de pe scena politică. Nu contează că noi când terminăm cele 12 clase vom avea teoretic drept de vot, suntem pregătiţi de orice, de la istoria suprarealismului la teorema lui Minkovski, de la viaţa lui Bach la sentimentele exprimate de Alecsandri, însă nu şi cum să fim buni cetăţeni. În fine, trecem peste. Presupunem că orice iniţiere în domeniul politicii ar însemna propagandă.

Noiembrie 2005. Grevă generală. Şcolile se închid, profesorii ies în stradă. Mulţi elevi după ei. Se strigă împotriva guvernului. Şi totuşi, liceul nu trebuie să aibă legătură cu politica. De ce să înţeleagă elevii care-i treaba cu inflaţia, cu legile şi cu salariile alea de tot auzeau vorbindu-se despre ele pe la tv in timpul grevii, când cea mai importantă politică se învăţa alături de profesori in stradă şi recitatul lecţiei începea mereu cu “Huo”?

Programul Paltin. Alegeri în multe licee pentru posturile de “reprezentant în consiliul tinerilor”, o structură care ar funcţiona pe lângă primăriile de sector. Şi totuşi, aţi ghicit, nicio legatura cu politica ! Cu alte cuvinte, lucrezi într-un spaţiu public, cu reprezentanţi aleşi pe criterii politice, şi tu ar trebui să fii ceva picat din abisul apolitic, un abis unde primarul si consilierul fac totul spre binele cetăţenilor, nu din România actuală unde Băsescu s-a văitat timp de patru ani că al său consiliu municipal (ales politic majoritar PSD) i-a blocat măreţele proiecte. Unii elevi ridică această problemă, însă sunt taxaţi rapid şi crunt ca vorbind în afara subiectului.

În ultimă instanţă citim într-un ziar central că fiului unui cunoscut om politic român i s-a refuzat admiterea într-un liceu pe criterii politice.

N-are domne nici o legatură politica cu liceul! Şi nici nu trebuie! Dacă vă zic…