Blogul lu' Rize

Clubul crizatului

2009-11-23T07:12:00.000-08:00

În articolul publicat azi în Gazeta Sporturilor, "Criză pentru jucători, nu şi la conducători!", se arată situaţia în care se află trei jucători de bază de la Steaua, Rada, Golanski şi Petre Marin, cărora urmează să le expire contractele în vară, însă conducerea nu le-a oferit încă o propunere de prelungire a înţelegerilor. Iar asta se întâmplă în timp ce Argăseală şi Gheorghişor, preşedintele şi directorul financiar al clublui, ar avea salarii de 12 000 euro pe lună.

"Jucătorii înţeleg dacă există întîrzieri la plata salariilor sau a primelor. Trecem prin criză şi nu sîntem noi descoperitorii unor metode infailibile" spune Argăseală. Păi criză, criză, dar pentru cine? Că din câte se vede, în timp ce unii jucători nu-şi văd cu lunile banii cuveniţi (uitaţi aici ce zice Goian, fostul fundaş al Stelei) alde Argăseală îşi ia sume imense ca salariu pentru mai nimic.

De fapt, că Steaua trece printr-o criză e clar pentru toată lumea. Culmea, nu e o criză de rezultate, care poate ar fi cele mai importante (echipa se află în topul clasamentului), ci o criză financiară, din ce spun conducătorii, şi o criză de identitate şi imagine, din ce se vede în rest.

Steaua e un club al crizaţilor. Primul e Gigi. A intrat în criză cu totul, trup şi suflet. A tăiat salarii "cu barda", a renunţat la cei care nu s-au supus, l-a dat afară pe Bergodi stârnind un scandal monstru, iar acum îşi revarsă crizele asupra fanilor echipei. Fani care s-au săturat să vadă cum "ciobanul" zice că n-are bani şi îşi bate joc de jucători şi antrenori, şi îi cer să facă cel mai de bun-simţ lucru: să plece!, că s-or găsi şi alţii să bage bani la club. Bun, de-aici, Gigi a reacţionat cum numai el ştie, făcându-i vagabonzi şi interzicându-i cu miile pe stadion, în timp ce suporterii au recurs la înjurături la fiecare meci la adresa patronului.

Episodul cu Marin, Rada şi Golanski nu e decât încă o parte din acest serial al crizei din Ghencea. Însă nu a celei financiare, ci a unei crize ce ar trebui tratată prin spitale de specialitate. Pentru că numai un inconştient ar renunţa la nişte jucători de bază doar din orgoliu, pentru a arăta că la club el decide câţi bani şi cui să dea. Problema e că o vorbă veche spune simplu: "atât dai, atâta face", iar în cazul jucătorilor asta s-a dovedit deja astă-vară. Atunci, au venit Grzelak, Bibişkov şi Tininho, jucători care au plecat repede, pentru că nu au corespuns. Ori în ritmul impus de Gigi, Steaua renunţă la puţinii jucători de valoare rămaşi la echipă, şi va ajunge să se bazeze numai pe improvizaţii, gen cei amintiţi mai sus, pentru că "e criză" şi "nu aducem decât jucători gratis".

Nu-i nimic, important e că sunt bani pentru salariile lui Argăseală şi Gheorghişor, care în ritmul acesta peste un an sau doi vor avea de administrat un club ce se va prăbuşi liniştit spre liga secundă, jucând fără spectatori pe teren propriu, pentru că, evident, toţi vor fi interzişi.

Povestea din jurul meciului Steaua-Fenerbahce

2009-11-11T12:26:00.000-08:00

Miercuri seara. Un prieten îmi atrage atenţia asupra unui mail prin care studenţii erau invitaţi la meciul Steaua – Fenerbahce, urmând să primească bilete gratis în limita a 1000 de persoane, cu condiţia de a trimite un mail la o anumită adresă. Am trimis, am primit mail de confirmare. Joi la 17 trebuia să fiu la stadion.

În ziua meciului, la 17 eram în tramvaiul 41. La magazinul “Billa” e primul filtru. Nu trec decât cei cu bilet sau vreun fel de acreditare şi riveranii. Singura posibilitate pentru restul lumii e de a lua tramvaiul. Cu o staţie înainte de capăt cobor din 41. Filtre peste tot, o groază de jandarmi.

“Biletul şi buletinul” se exprimă unul. “N-avem, suntem studenţi”. “Atunci o luaţi pe-acolo”, ne răspunde, indicând o poartă aflată în continuarea bulevardului Braşov (vezi poza).
Fiecare jandarm simte nevoia să te verifice: buletin, carnet de student. “Aţi primit mail de confirmare?” mai întreabă unul. “Da am primit”. După 3 controale trecem de poartă, şi suntem îndrumaţi spre un ţarc format din garduri ale jandarmeriei. În staul, cu alte cuvinte. Cum îi place lui Gigi, ca între oi. Numai studenţi, toţi nedumeriţi. Urmează apelul, ceva aduce cu filmele despre lagărele de concentrare. “Cei de la A la M pe-aici, ceilalţi alături”. Cineva te caută pe-o listă. “Ok, poftim biletul, o luaţi pe alee prin spate şi ajungeţi la stadion”.

Mergem, şi ajungem în dreptul tribunei oficiale.”Grup compact vă rog” strigă un jandarm. Înconjuraţi de trupe de pază suntem conduşi spre tribuna a doua prin faţa stadionului. Spre stradă, nicio urmă de oameni. La turnicheţi iarăşi nimeni. Doar o mare de jandarmi şi trupe BGS.

Ajungem la porţile de la T2. Iar verificări. Buletin, carnet de student, bilet. Deja toţi le aveau pregătite. Un oficial la costum vorbeşte cu un jandarm. “U know, UEFA doesn‘t interfere in any way with what you are doing. UEFA just observes what happens”, “Yes, ok” răspunde omul legii.

“Vă rog să intraţi”. E ora 18 şi stadionul e pustiu. Par mai mulţi oameni de la BGS, câte unul pentru fiecare sector plus întăriri între tribune şi teren. Doar la T2 s-a mai adunat lumea, mai toţi studenţi, la fel ca noi. Încetul cu încetul apar însă oameni, linişte totală. Începe să se audă muzică, apoi încep să cânte fanii turci, vreo 200 la număr. Primele huiduieli ale celor din tribune. “Dinamo, Dinamo” şi “Becali, Becali” strigate de turci fac pe suporteri să huiduie şi mai tare, urmând scandarea “Galata, Galata”, ca răspuns. Pe la 19 30 deja e cam clar ce se întâmplă. La peluza nord încep să se strângă fanii laolaltă. La sud nu e mai nimeni. 30 de persoane maxim, grosul pare să se fi mutat în centrul tribunei a doua, care e cât de cât plină. Încep scandările “Gigi, Gigi, Gigi lasă-ne, lasă-ne, lasă-ne” şi încă unele mai greu de reprodus, dar deja cunoscute. La turnicheţi e lume adunată, dar nu mai mult de 20 de persoane la fiecare poartă. Nici la magazin nu-i aglomeraţie. Scandările continuă la peluza nord şi în unu-două grupuri compacte din T2. Restul tribunei e amorţită, ezită să strige, şi va face aşa tot meciul.

După două ore, la final, scandările încă se mai aud “Becali George pleacă din Ghencea”. Acum chiar pleacă, acasă. Însă se va întoarce la următorul meci. Cât despre cei din peluze, nu se ştie.

Ambiţia lui Boloni

2009-02-20T13:59:00.000-08:00

Zilele astea a apărut tot mai insistent ideea că într-un viitor destul de apropiat Piţurcă va fi înlocuit de la “cârma” primei reprezentative cu Loţi Boloni, idee susţinută chiar de actualul antrenor al lui Standard, şi care nu a fost negată de mai-marii FRF-ului.

Aşadar, de Piţurcă mulţi s-au săturat (sau mai bine zis ne-am săturat), pentru că deşi ne-a calificat la Euro, a imprimat echipei un joc jalnic cu Olanda şi, mai important, nimeni nu prea vrea un selecţioner implicat în “scandalul Valiza” şi cu probleme cu jocurile de noroc.

Însă Loţi Boloni… “Echipa naţională este sfîntă, merită orice sacrificiu” spune el. Stop. Remember: 2001. România terminase campania de calificare la CM 2002 pe locul 2, în spatele Italiei, cu o echipă în plină reconstrucţie, condusă chiar de Boloni. În ciuda înfrângerilor categorice cu Italia, echipa arăta binişor având în vedere multele nume noi din lot. Urma meciul de baraj cu Slovenia când, brusc, Loţi a plecat. E drept, la bani mai mulţi, la “fotbalul înalt”, la “performanţă”. Păi bun, şi cum era cu sacrificiul, cu patriotismul?

Ce-a urmat ştie toată lumea. Hagi selecţioner pentru barajul cu Slovenia, şi una dintre cele mai dureroase înfrângeri din istoria post-decembristă a naţionalei.

Nota bene: e vorba de acelaşi Boloni care acum puţină vreme a declanşat un alt scandal al declaraţiilor cum că ar fi mai mult maghiar decât român. Pe principiul maieul mi-e mai aproape decât cămaşa, dar tot cămaşa arată mai bine. Nu-i nimic de blamat în asta, tot Boloni recunoştea apoi că e şi cetăţean român şi iubeşte România.

Dragă Loţi, vorbesc în numele meu, dar nu cred că sunt singurul care crede asta. Nu ştiu de ce brusc te-a apucat dorul de naţională, şi nici dacă ai avut vreun alt motiv decât banii pentru care ai plecat în 2001. Cert e că atunci ne-ai lăsat, iertaţi-mi expresia, “cu curu-n baltă”, în loc să duci campania la bun sfârşit. Iar unii dintre noi nu pot uita asta.

Dayro, decarul cu jumătate de normă

2009-01-02T10:55:00.000-08:00

Cel mai scump transfer din istoria Stelei, golgeterul Aperturei, tânăra stea a Columbiei, marcator împotriva Argentinei, câştigător al Copei Libertadores… Toate acestea se adunau în ianuarie 2008 în CV-ul unu jucător care poposea în Ghencea. Steliştii mai văzuseră jucători aduşi din străinătate, însă nimeni nu mai avusese asemenea recomandări. De unde şi suma plătită: 2 milioane de dolari, cea mai mare din istoria clubului.
Aşteptările erau mari, suporterilor mai că nu le venea să creadă că transferul se realizase, mai ales că alături de Dayro mai veniseră doi jucători cu referinţe foarte bune: Jose “Pepe” Moreno şi Andres Mendoza.
Sub comanda lui Lăcătuş, Steaua a început un retur în forţă. Cu Mendoza dispecer de bază, şi Pepe Moreno de multe ori la finalizare, echipa câştiga meci după meci, culminând cu o victorie cu 3-1 împotriva echipei momentului, CFR Cluj. Între artizani, şi tânărul Dayro, care devenise repede un favorit al tribunei. Totuşi, acesta şi-a pierdut spre final locul de titular. Nu se înţelegea cu Dică, cu postul din teren, cu coechipierii.
Campionatul s-a terminat, a venit vara, Steaua ratase titlul şi lucrurile au început să se schimbe. Mendoza şi Pepe au plecat acasă, însă Dayro a rămas. Era singurul care fusese transferat definitiv în primăvară, deşi greul în retur fusese dus mai mult de ceilalţi doi. A plecat şi Dică, iar lui i-a revenit numărul 10, postul de titular şi o mare bătaie de cap. Nu mai putea să fie puştiul teribil din Columbia, acum trebuia să fie mintea limpede, să dea pase coechipierilor, să organizeze atacurile, să fie decarul echipei.
A început bine, dar a continuat oscilant. Gol la prezentarea cu Roma, gol la Istanbul, însă cu multe ratări în retur, şi în general multe meciuri în care nu a reuşit să mai iasă în evidenţă. Dayro nu mai era puştiul teribil cerut în teren de suporteri în primăvară. Povara numărului 10 se simte, şi pare a fi prea mare. Mai ales dacă nu e nimeni să-l ajute, să mai preia din responsabilităţi. Toja nu reuşeşte să se impună, Semedo e considerat o ţeapă, Nicoliţă nu-şi vede decât de cursele din bandă, Szekely mai are de muncit, Neaga a fost uitat, Stancu a dezamăgit iar Andrei Ionescu abia a apărut ca speranţă.
Chiar şi aşa, Dayro nu e nici pe departe “un jucător mediocru”. E un atacant talentat pe care cad prea multe responsabilităţi. Până la urmă nu e vina lui că trebuie să compenseze lipsa de idei de la mijloc şi lipsa de eficienţă prin atac. Iar dacă conducerea nu-i va aduce nişte coechipieri pe măsură, atunci îl va pierde şi pe el.

Victorie cu curu’

2009-01-02T10:54:00.000-08:00

13 meciuri i-au trebuit Stelei ca să regăsească drumul spre victorie. E drept, mulţi adversari au fost pe măsură: Dinamo, Rapid, Timişoara, Lyon, Bayern…Toate aceste echipe s-au nimerit într-o succesiune aproape imposibilă pentru roş-albaştri, însă accesibilă unei echipe cu pretenţii de a fi de top în România şi respectabilă în Europa.
Titlul sună de-a dreptul grobian, însă caracterizează cel mai bine meciul Stelei cu Unirea Urziceni: militarii au dominat steril jocul şi a obţinut o victorie pe final, beneficiind de “mentalitatea de provinciali” a adversarilor (conform lui Dan Petrescu), de incapacitatea lui Apostol de a finaliza din 3 metri, de “încurajările frenetice” ale suporterilor (”Ciobane pleacă din Ghencea!”, “Sugi p..a Gigi!”) şi în cele din urmă de o deviere cu partea dorsală a corpului a lui Pantelis Kapetanos la şutul (altfel trimis aiurea) lui Ovidiu Petre.

Steaua încheie astfel turul de campionat pe locul 4, la egalitate de puncte cu echipele de pe locurile 3 (Timişoara) şi 5 (CFR Cluj), şi la 5 puncte de locul 2 (Unirea Urziceni) şi 6 puncte de locul 1 (Dinamo), clasare chiar onorabilă având în vedere suita de insuccese. Pentru echipa roş-albastră mai urmează un amical cu “selecţionata divizionară” a lui Piţurcă la Mogoşoaia, şi marele meci cu Fiorentina din Ghencea, meci în care, printr-o victorie, jucătorii Stelei îşi pot spăla păcatele din ultima perioadă.
Chiar şi aşa, iarna se anunţă una grea, patronul aflat în război cu suporterii anunţând că nu va mai aduce străini în perioada următoare, ba chiar va trece la economii şi din punct de vedere al salariilor. Astfel, suporterii care sperau să vadă acoperite posturile de fundaş stânga, mijlocaş stânga, mijlocaş central sau atacant, vor trebui să se mulţumească cu revenirile lui Emeghara (accidentat), Tudose, Liţu, Prunescu, Bicfalvi (Gloria Buzău), precum şi cu eventualele achiziţii ale unor jucător autohtoni precum Andrei Prepeliţă, Cristi Tănase, Alexandru Curtean sau Alex Piţurcă (iar asta în cel mai bun caz). De asemenea, se pare că în iarnă va fi adus şi Ciprian Tătăruşanu de la Gloria Bistriţa, care este deja jucătorul Stelei şi este doar împrumutat la echipa lui “tata Jean”.
În ce măsură această întinerire oarecum forţată a echipei, dublată de posibilele plecări ale lui Rădoi, Goian sau Ghionea va fi benefică Stelei, vom vedea cu toţii la primăvară.

Academia Caţavencu: Votaţi Vergilică!

2009-01-02T10:52:00.000-08:00

Alte spoturi asemanatoare:
Tanti Mariţa
Gigi Melody
Perpedos

Genial - Bideu vs. Ciocu’ mic

2009-01-02T10:51:00.000-08:00

Priviţi şi vă uimiţi. Au ajuns politicienii să se “înfrunte” la propriu în emisiunile electorale. :)))))

UPDATE: Niciunul nu a fost ales în parlament la alegerile din noiembrie 2008, care au urmat evenimentului relatat.

Unii peste alţii

2009-01-02T10:50:00.001-08:00

Stăteam eu deunăzi în staţia RATB aşteptând autobuzul şi văd eu nişte tipe lipind de zor afişe cu un candidat PNL. La un moment dat, se termină afişele şi una pleacă să mai aducă de undeva din apropiere. Imediat, apar un tip şi-o tipă de la PSD şi încep să pună propriile afişe, evident peste cele PNL-iste. Tipa care pusese afişele liberale o sună repede pe cea care plecase după alte afişe: “fată, adu mai multe că au venit ăştia cu PSD-ul”. PSD-iştii pleacă şi tipele de la PNL pun alte afişe peste cele psd-iste.
Dacă n-aţi înţeles nimic, e poate perfect normal. Titlul spune totul, iar o parte din tot acest episod îl aveţi filmat cu mobilul.

Andrea Bocelli & Helene Segara - Vivo per lei

2009-01-02T10:47:00.001-08:00

Superbă melodie...

Steaua după Dică

2009-01-02T10:44:00.000-08:00

Miercuri, 13 septembrie 2006, o întreagă suflare roş-albastră privea plină de speranţă întoarcerea Stelei în grupele UEFA Champions League, după mulţi ani de aşteptare. În acea seară, Steaua reuşea un meci de senzaţie, şi o expresie intra în legendă: în minutul 79, Dică scăpa singur spre poarta adversă, şi în febra momentului, comentatorul ProTV Costi Mocanu a lansat îndemnul “Du-te Dică!”. S-a dus şi a înscris, iar cu două goluri în acea seară, primul dintr-o lovitură liberă executată magistral, Nicolae Dică contribuia decisiv la victoria cu 4-1 a roş-albaştrilor.

Dică a devenit apoi rapid un nume cunoscut. Mass-media din jurul UEFA, cea care scoate în evidenţă de la fiecare echipă cel puţin câte o vedetă, l-a scos imediat în faţă pe Dică. Goluri spectaculoase, numărul 10, mijlocaş ofensiv sau atacant. Toate calităţile necesare starului. Camerele îl căutau la fiecare meci, pentru a contrabalansa imaginile cu adversari precum Beckham sau Juninho. Preşedintele lui Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, se lansa în complimente la adresa jucătorului, spunând că ar avea oricând loc în echipa sa. Chiar şi comentatorii englezi învăţaseră un nou nume, după ce se chinuiseră să-l pronunţe de două ori cu un an înainte, când Steaua întâlnea pe Middlesborough în semifinalele cupei UEFA.

Şi îndemnul lui Costi Mocanu a prins. “Du-te Dică!” ţipau suporterii pe stadion. Tot aşa ţipau şi puştii din spatele blocului când o lua careva la goană. Şi tot aşa se intitulau destule articole din presă, care îl îndemnau să plece la mai bine. Ofertele păreau să curgă. Se spunea că Mutu se roagă de cei de la Fiorentina să i-l aducă alături pe fostul coleg de la Piteşti. Însă Dică n-a plecat, a rămas la Steaua, şi sezonul următor nu l-a mai prins în aceeaşi formă. Venea însă EURO, iar el, împreună cu Goian şi Rădoi reprezentau jucătorii pe care Steaua îi scotea la înaintare pentru export.

Deşi a jucat în toate meciurile, Dică n-a impresionat. Nici Fiorentina, nici Lyon, nici Benfica n-au venit cu vreo ofertă. Singurul club care s-a gândit la el a fost Catania. Şi de fapt nu clubul, ci Walter Zenga, antrenorul cu care Dică a început să capete importanţă la Steaua. A primit oferta, şi n-a stat pe gânduri. A plecat nu pentru bani, ci pentru şansa de a fi văzut îndeaproape de cluburi mai mari. Poate Udinese, poate Fiorentina.

Şi a mai fost un motiv. Nicolae Dică n-a fost mai niciodată cu adevărat un idol al tribunelor. E adevărat, a contribuit decisiv la titlurile 22 şi 23, precum şi la celelalte performanţe ale echipei din ultima vreme. Însă profilul său nu se potrivea cu cel al numărului 10 dorit de fani. Să ne înţelegem, Dică nu e genul de jucător care să ia mingea, şi fugind cu ea, să-şi transforme adversarii în jaloane. Şi nu e nici predispus la efort, suficient pentru a fi considerat leneş de fani. El e un jucător cerebral, care găseşte mereu cea mai bună soluţie înainte ca oricine altcineva să o gândească. Aşa a reuşit majoritatea paselor sale de gol şi aşa a reuşit să dea goluri precum cele cu Dinamo Kiev la Bucureşti sau cu Middlesborough, tot la Bucureşti.

Plecarea sa a atras după sine o serie întreagă de discuţii şi a împărţit fanii în două tabere. Pe de-o parte, cei care îi mulţumesc pentru performanţe şi se gândesc cu frică la viitor. De cealaltă parte, cei care nu l-au înghiţit mai niciodată, şi care aşteaptă altceva de la joc şi jucători. În orice caz, Dică e doar un jucător. Unul care a spus tot ce a avut de spus în Liga I şi care nu mai avea cu ce să ne surprindă. A venit vremea să vadă dacă jocul său merge şi în fotbalul mai mare. Cât despre Steaua, aceasta “a scăpat” de numărul 10 şi de cel de-al doilea căpitan. Şi de dependenţa de Dică. Acum, e şansa lui Dayro Moreno şi a lui Bogdan Stancu, jucători ce promit o viteză mai mare, un joc mai pe placul fanilor. Vom vedea şi dacă la fel de eficient ca cel al lui Dică.

Politica si liceul

2009-01-02T10:43:00.000-08:00

- Articol din 2006 -

Purtam mai demult o discuţie cu tatăl meu privitoare la un format de dezbateri ce nu prea e popularizat prin licee şi, mai mult, întâmpină reticenţă printre conducerile unităţilor de învăţământ. Tata, inginer de meserie, îmi explica teoria sa conform căreia directorii de licee ar vedea prea apropiate temele dezbaterilor de politică, iar ministerul educaţiei ar fi stabilit clar că nu e voie cu politică prin unităţile de învăţmânt.

Bun, deci fără politică. Poate de-aia majoritatea elevilor par cazuţi din plop când sunt întrebaţi despre coaliţia de guvernare sau de doctrinele partidelor de pe scena politică. Nu contează că noi când terminăm cele 12 clase vom avea teoretic drept de vot, suntem pregătiţi de orice, de la istoria suprarealismului la teorema lui Minkovski, de la viaţa lui Bach la sentimentele exprimate de Alecsandri, însă nu şi cum să fim buni cetăţeni. În fine, trecem peste. Presupunem că orice iniţiere în domeniul politicii ar însemna propagandă.

Noiembrie 2005. Grevă generală. Şcolile se închid, profesorii ies în stradă. Mulţi elevi după ei. Se strigă împotriva guvernului. Şi totuşi, liceul nu trebuie să aibă legătură cu politica. De ce să înţeleagă elevii care-i treaba cu inflaţia, cu legile şi cu salariile alea de tot auzeau vorbindu-se despre ele pe la tv in timpul grevii, când cea mai importantă politică se învăţa alături de profesori in stradă şi recitatul lecţiei începea mereu cu “Huo”?

Programul Paltin. Alegeri în multe licee pentru posturile de “reprezentant în consiliul tinerilor”, o structură care ar funcţiona pe lângă primăriile de sector. Şi totuşi, aţi ghicit, nicio legatura cu politica ! Cu alte cuvinte, lucrezi într-un spaţiu public, cu reprezentanţi aleşi pe criterii politice, şi tu ar trebui să fii ceva picat din abisul apolitic, un abis unde primarul si consilierul fac totul spre binele cetăţenilor, nu din România actuală unde Băsescu s-a văitat timp de patru ani că al său consiliu municipal (ales politic majoritar PSD) i-a blocat măreţele proiecte. Unii elevi ridică această problemă, însă sunt taxaţi rapid şi crunt ca vorbind în afara subiectului.

În ultimă instanţă citim într-un ziar central că fiului unui cunoscut om politic român i s-a refuzat admiterea într-un liceu pe criterii politice.

N-are domne nici o legatură politica cu liceul! Şi nici nu trebuie! Dacă vă zic…